Din mine - povestea necenzurata a unui suflet

Pe spatele meu au apărut aripi mici, diafane În mine e zumzet. Lângă mine, pășește udă și temătoare Speranța Ne ținem strâns de mână. Miroase a cenușă cu parfum de iasomie, Ce poate și ce vrem să fie… Un fluture șoptește cu glas de miere, un vis Un tablou de pastel... Fac un pas în spate ,  Cu un zâmbet larg, curajoasă, mă târăște după ea Se avântă spre lumea creată... din abur Un picior pe pietrele reci, unul pe iarba moale Ne oprim cu respirația întretăiată  În mine dispare ciudata făptură. Raze blânde îmi mângâie trupul  Îmi desenează un zâmbet pe față  Miroase a floare, miroase a dorință   De fericire... de viață. Glasul se oprește,  Mirajul se risipește, În genunchi arde zâna de lacrimi scăldată. Ridic pumnul cald de cenușă, Cu duioșie îl adun în piept. Șoptesc o promisiune: Renaștem în Una.

 Am cutreierat mult timp prin catacombele construite în mine, până a curs primul cuvânt înveninat pe foaie, până am rostit durerea, mult. Pe melodia fricii am orbecăit în întuneric, ghidată de mârâitul dezaprobator: iar te-ai pierdut, te-ai păcălit iar singură, iar..", apoi privirea se îmblânzea cu un " altă dată " pe care îl simțeam ca un pumnal.  După o vreme m-am obișnuit,  cu toate, mârâitul,  frigul, umezeala si chiar și cu vântul rânced al peșterii,  am prins curaj să mă avânt mai adânc în galeriile din ce în ce mai înguste.  Așa am ajuns să mă târăsc pe burtă în adâncuri,  mânată de un soi de entuziasm de explorator.  Era atât de neprimitor tunelul că mi-a sfâșiat carnea, dar eu nu mai realizam ce se întâmplă, eram atrasă ca un magnet de un parfum dulceag de iasomie amestecat cu doar un strop de vanilie. Galeria s-a deschis într-o cameră imensă, tavanul înalt era străpuns fix în mijloc de un fir de lumină. La capătul razei stătea ghemuită e...