Una (10.02.2021)














Pe spatele meu au apărut aripi mici, diafane În mine e zumzet. Lângă mine, pășește udă și temătoare Speranța Ne ținem strâns de mână. Miroase a cenușă cu parfum de iasomie,
Ce poate și ce vrem să fie…

Un fluture șoptește cu glas de miere, un vis Un tablou de pastel... Fac un pas în spate ,  Cu un zâmbet larg, curajoasă, mă târăște după ea Se avântă spre lumea creată... din abur

Un picior pe pietrele reci, unul pe iarba moale Ne oprim cu respirația întretăiată  În mine dispare ciudata făptură. Raze blânde îmi mângâie trupul  Îmi desenează un zâmbet pe față  Miroase a floare, miroase a dorință   De fericire... de viață.

Glasul se oprește,  Mirajul se risipește, În genunchi arde zâna de lacrimi scăldată. Ridic pumnul cald de cenușă, Cu duioșie îl adun în piept. Șoptesc o promisiune: Renaștem în Una.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Bobocel

 Dupa o pauza lungă am simțit-o iar, in toata plenitudinea ei , sfera mea. A zvâcnit cu voluptate, dincolo de piept, de carne, mi-a inundat simțurile, ca atunci, in poeniță. Am fost prinsă in iureșul vieții, fuga după distracție, acel „trebuie” specific vacanțelor. Da, si acum ne torturăm, poate si mai mult. Planuri, programe, itinerarii... control si proiecții de viitor, așteptări... oboseala. A fost acolo si ea, a dilatat timpul sa sorb fiecare râset zglobiu, fiecare peisaj, sa simt vântul cum imi mângâie trupul, ploaia cum ma răcorește. Dar discret, nu avea voluptatea cu care ma obișnuisem. Nu era timpul ... Mereu uit sa am răbdare să curgă, mereu vreau sa înot voinicește, mereu ... vreau control. Ego-ul, ăsta mi-o inhibă. Știu, dar e greu, de depistat din ce se hrănește, mereu schimba imperceptibil meniul. Dar azi e altfel, chiar si cu rumoarea orașului, o simt, cum trece de conturul cărnii, acum era momentul. Ma gândeam la o prietena, pe care culmea nu am văzut-o nici...
Citiți mai multe

Curățenie

 Mi-a rămas undeva în fundal, ca o nălucă, transparentă, aproape imperceptibilă, dar prezentă. Mi se perindă în câmpul vizual, în minte, uneori e chiar fundalul, alteori se suprapune pe el. Îmi vine să mă duc să meditez, 5 min, măcar atât, dar imi găsesc scuze, îmi dau sarcini, de treabă. Acum toc ceapa verde, mâinile se descurcă si fără mine, mecanic, nu au nevoie de atenția mea. Nu prea pot să fug de gândurile mele, nu am motiv întemeiat. Pun de aluat, o să fie necesar, o să fim mai mulți. Nici asta nu necesită atenția mea, si o știu, dar încerc să mă mint, să amân! Am treabă. Da! Am treabă azi, si nici nu mai e timp, nici 5 min, că ajung imediat... iar mie îmi ia ceva timp, să-mi simt carnea după...  Iar sunt struț! Si azi nu-mi merge tactica asta, sapă după mine si în pământ, gândurile mele. Deja îmi e imposibil să mai opresc șirul lor, vin năvală, cu sinceritatea aia aproape crudă, neiertătoare. E timpul, acel moment, când trebuie să-mi admit un adevăr. Realizarea pe ...
Citiți mai multe

Bestia

Imagine
    Bestia mea nu  mușcă  pe nimeni, niciodată, nu o las și nici nu o țin legată, n-am puterea să o domin, este sălbatica și libera, nu cunoaște și nu suportă regulile noastre.   Când îi simt foamea îi întind brațul încet și închid ochii anticipând durerea surdă ce urmează. Colții ei sfășie cu voluptate carnea vulnerabilă, oferită, cu pumnalele perfecte de os pătrunde adânc. Ochii ei tulburi de furie devin limpezi și calmi, aproape umani, când simt gustul sângelui cald.   Am lăsat-o așa, să-și potolească dorința de sânge ani de zile, fără pauză să mă regenerez. Am lăsat-o să mă devoreze, încet, fără să observ că n-a mai rămas nimic din mine. Mi-a lăsat doar ochii încețoșați de lacrimi de durere și frică, mi-a lăsat gura să gust sarea lor și să gem surd, mi-a lăsat inima să bată haotic în cușca ei de oase golite de carne, devorată demult, mi-a lăsat sufletul să leviteze deasupra acestui leș viu, să privească spectacolul grotesc.   Mintea mea și-a...
Citiți mai multe