Postări

Bobocel

 Dupa o pauza lungă am simțit-o iar, in toata plenitudinea ei , sfera mea. A zvâcnit cu voluptate, dincolo de piept, de carne, mi-a inundat simțurile, ca atunci, in poeniță. Am fost prinsă in iureșul vieții, fuga după distracție, acel „trebuie” specific vacanțelor. Da, si acum ne torturăm, poate si mai mult. Planuri, programe, itinerarii... control si proiecții de viitor, așteptări... oboseala. A fost acolo si ea, a dilatat timpul sa sorb fiecare râset zglobiu, fiecare peisaj, sa simt vântul cum imi mângâie trupul, ploaia cum ma răcorește. Dar discret, nu avea voluptatea cu care ma obișnuisem. Nu era timpul ... Mereu uit sa am răbdare să curgă, mereu vreau sa înot voinicește, mereu ... vreau control. Ego-ul, ăsta mi-o inhibă. Știu, dar e greu, de depistat din ce se hrănește, mereu schimba imperceptibil meniul. Dar azi e altfel, chiar si cu rumoarea orașului, o simt, cum trece de conturul cărnii, acum era momentul. Ma gândeam la o prietena, pe care culmea nu am văzut-o nici...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Curățenie

 Mi-a rămas undeva în fundal, ca o nălucă, transparentă, aproape imperceptibilă, dar prezentă. Mi se perindă în câmpul vizual, în minte, uneori e chiar fundalul, alteori se suprapune pe el. Îmi vine să mă duc să meditez, 5 min, măcar atât, dar imi găsesc scuze, îmi dau sarcini, de treabă. Acum toc ceapa verde, mâinile se descurcă si fără mine, mecanic, nu au nevoie de atenția mea. Nu prea pot să fug de gândurile mele, nu am motiv întemeiat. Pun de aluat, o să fie necesar, o să fim mai mulți. Nici asta nu necesită atenția mea, si o știu, dar încerc să mă mint, să amân! Am treabă. Da! Am treabă azi, si nici nu mai e timp, nici 5 min, că ajung imediat... iar mie îmi ia ceva timp, să-mi simt carnea după...  Iar sunt struț! Si azi nu-mi merge tactica asta, sapă după mine si în pământ, gândurile mele. Deja îmi e imposibil să mai opresc șirul lor, vin năvală, cu sinceritatea aia aproape crudă, neiertătoare. E timpul, acel moment, când trebuie să-mi admit un adevăr. Realizarea pe ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Iubirea

Flămânzi noi alergăm himere, Împinși de timpul din timpan Și am uitat de mult de nemurire Și ne amăgim cu acest... cazan. Și căutăm iubirea în afară, În lucruri, acțiuni și schingiuim Pe oameni orbi ca noi, punem povară Sa umple golul, pe care, chiar noi, il ocrotim. Cu foamea asta încărnată Ii pedepsim pe toti cu judecată  Ca dorm și ei, nu-si amintesc, iubirea adevărată.
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Pacea

Imagine
 Ascult foșnetul frunzelor în adierea vântului. Un cosaș parcă se întrece în triluri cu păsărelele. E pace aici, uitasem colțișorul ăsta mic de rai. Noroc cu soarele, că m-a ars dimineață, m-a împins să mă mut. Mă bucur de parcă am primit un dar, în pacea asta, care freamătă a viață, așa de firesc. Da, e pace! Cu zgomot cu tot, e totuși liniște aici, în suflet. Privirea îmi urmărește un fluturaș, ceva din zborul lui îmi trezește acea amintire. Îl văd si acum, mai întâi în depărtare apoi trece sub mine, il vad cum se oprește în spate si vine iar sub mine. Sunt acolo iar, zbor de parcă mă trage ceva, ca si cum sunt capătul unui resort care se întoarce acum la forma inițială. Văd cum îmi schimbă aburul în lumină, aceiasi lumina din care e făcut el! Mă călăuzește până la limita lui, acolo se oprește. Îl observ în spate, nici nu întorc capul, nu am, văd tot ca si cum sunt eu însumi o sfera si percep totul din orice punct. Silueta aia de lumina pură, care nu arde, nu orbește, pare să fie...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

În amintire.

Imagine
 Soarele este nemilos azi. Îmi retrag picioarele, nu îi fac față. Nu fac față la nimic, după... nu vreau sa ma gândesc, nu pot. Scutur din cap de parcă asta ar ajuta la ceva, ar alunga amintirea aia dureroasă. E doar un vis, îmi zic, si nici nu mirosea a el... Noroc ca m-a trezit, vocea ei, chiar in momentul în care imi doream cel mai mult sa o aud, măcar o dată. A auzit strigătul meu disperat. A fost un vis, un coșmar! Doar atât! Si nu avea nici mirosul lui, umbra aia... Am treabă azi! Gata! Fac un semn cu mâna în aer de parcă vreau să o sterg de pe tablă. S-a dus! În uitare... Si totuși, se prinde de vânt.  Sfera mea e cuminte, hibernează. Probabil îi displace programul sau ce se ascunde... in vânt. Îl alung cu mâna ca pe gâză enervantă si revin la sirul gândurilor impuse, nu-l las sa se furiseze, refuz. Poate e acel „trebuie” pe care îl tot invoc dupa fiecare acțiune înșiruită pe lista mea de ce am de făcut azi. Gândesc asta, dar stiu ca mint, ca sunt struț, mă ascund. Cân...
Un comentariu
Citiți mai multe

E viu!

Imagine
 Mi-am petrecut întreaga noapte în poeniță, sub umbra cireșului înflorit. Mi s-a părut un pic schimbat când am pășit acolo pe iarbă, aproape imperceptibil, o crenguță acolo, câteva flori noi. S-a schimbat zic, si totul tremura, se înfioară în jurul meu, poenița, ciresul si eu, doar focul pare că a încremenit. Ce are cuvântul ăsta? De ce îi displace atât de profund? Nu e prima oară când reacționează așa, de ce? S-a răcit si atunci, când eram în ambele, a amuțit. Mă las purtată, nu mai înot împotriva curentul. Șuvoiul ăla mă cuprinde într-o îmbrățișare tandră, apoi e lac, e mare , e ocean, e universul, e tot si eu cu el, parte din el, o picătură. Mintea mea e doar observator, va înregistra tot, si va traduce cât poate, dacă poate... Uneori doar stochează ca un computer vechi, care își așteaptă un update să poată deschide un fișier. Am învățat să am răbdare, mai devreme sau mai târziu se vor deschide. Acum e importantă întrebarea, e vitală pentru echilibrul poeniței, al meu. D...
Un comentariu
Citiți mai multe

Hrană pentru ea

Imagine
  Încet se aduna la masa, comorile mele. Le pup si le miros în îmbrățișare ca o sălbăticiune, parcă să verific dacă sunt puii mei. Ador mirosul lor, mă umple de fericire infinită si o duioșie pe care nu o cunoaște nimeni, doar ele.  Ele sunt ancora mea, pentru ele mă întorc mereu indiferent prin ce sfere explorez. Pentru ele am plâns atunci , pentru ele a fost acel: Nu pot să car pe nimeni!  Acum știu că sunt trează! Mâinile mele prind formă să le pot mângâia creștetul, picioarele se înfig ferm pe gresie, am nevoie de ele, de carne, să le pot îmbrățișa, ocroti, iubi. Sunt trează! Da! Dar boțul ăsta pare încântat de prezenta lor, pare că se dilată, mă inunda iar. Dar rămân trează, cu carne, cu tot si lumina asta ce creste in pieptul meu. Îmi aduc minte de rugăciunea, ce mi-a venit din senin când ma rugam pentru ele: „ surori de lumina si fiice de carne”. De unde a izvorât asta? Nimic din tot ce cred si am gandit vreodată nu putea sa fie responsabil pentru aceste cuvinte, ...
Un comentariu
Citiți mai multe