Ea e aici

 Am cutreierat mult timp prin catacombele construite în mine, până a curs primul cuvânt înveninat pe foaie, până am rostit durerea, mult. Pe melodia fricii am orbecăit în întuneric, ghidată de mârâitul dezaprobator: iar te-ai pierdut, te-ai păcălit iar singură, iar..", apoi privirea se îmblânzea cu un " altă dată " pe care îl simțeam ca un pumnal.

 După o vreme m-am obișnuit,  cu toate, mârâitul,  frigul, umezeala si chiar și cu vântul rânced al peșterii,  am prins curaj să mă avânt mai adânc în galeriile din ce în ce mai înguste.  Așa am ajuns să mă târăsc pe burtă în adâncuri,  mânată de un soi de entuziasm de explorator.  Era atât de neprimitor tunelul că mi-a sfâșiat carnea, dar eu nu mai realizam ce se întâmplă, eram atrasă ca un magnet de un parfum dulceag de iasomie amestecat cu doar un strop de vanilie. Galeria s-a deschis într-o cameră imensă, tavanul înalt era străpuns fix în mijloc de un fir de lumină. La capătul razei stătea ghemuită ea, o făptură ca de fildeș cu părul care i se revărsa în valuri aurii pe spate, cât un copil. Fără sa realizez eram deja lângă ea, ochii mei uimiți îmi priveau mâna cum se întindea să o atingă, atunci și-a ridicat capul. Am sărit înapoi cu un țipăt,  amețită de fluxul de adrenalină, creierului meu îi era aproape imposibil să înțeleagă dualitatea emoțiilor pictate pe chipul din fața mea, o privire jucăușă, aproape tâmpă pe o față plânsă,  suptă de durere. 

 Ce este făptură asta ciudată? m-am întrebat. Ce căuta închisă aici?

 Un glas mieros m-a scos din mijlocul întrebărilor: Ai venit după mine în sfârșit! 

 M-a luat de mână și m-a smuls din starea mea de stupoare, picioarele mele o ascultau cuminți, fără urma de șovăială, de parcă îi aparțineau. Mintea mea se lupta in van cu corpul meu, care alerga deja ghidat de ființă, fără frică că o să alunece, fără să aștepte să ne orientăm,  cu o încredere oarbă in necunoscut,  creierul meu era în agonie. 

 Pe nesimțite m-am trezit la gura peșterii,am simțit iarba moale ce-mi mângâia tălpile pline de răni și înghețate. Privirea mea s-a mutat de pe făptură si a fost acaparată de peisajul care se desfășura în spatele ei, mi-am forțat ochii să soarbă lumea ce zace dincolo de labirint. Am simțit cum îmi dă drumul la strânsoare si am întors capul, înaintasem fără să realizez,  ea a rămas în umbra peșterii. 

Zâmbind i-am șoptit:Hai și tu! 

A făcut ochii mari și un zâmbet imens i-a inundat fața, a făcut un salt... a dispărut în mine,  s-a contopit cu mine... speranța mea.