Manifest

Când trăiești în întuneric, soarele cald te sperie.
Când trăiești în colivie, libertatea pare o absurditate.
Când te afunzi în deznădejde, cel mai înfiorător sentiment, e speranța.
Urlă rănile din tine după lumină, libertate și speranță. 
Dar tu nu-ți amintești decât că ele dor...


M-am descălțat de legile voastre,  Cu picioarele goale, cu inima în palmă  Am ales libertatea M-am dezbrăcat de haina groasă a ipocrizie  Dezgolită așa, îmi usuc rănile la soare Mi-am golit mintea de cutumele voastre Am cules principii , idei, imagini proprii mie
Din scheletele lor am clădit altă lume. Am șters linia cu piciorul, O scară infinită i-a luat locul. Am pârjolit trecutul Las prezentul să respire aer proaspăt… De speranță.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Bobocel

 Dupa o pauza lungă am simțit-o iar, in toata plenitudinea ei , sfera mea. A zvâcnit cu voluptate, dincolo de piept, de carne, mi-a inundat simțurile, ca atunci, in poeniță. Am fost prinsă in iureșul vieții, fuga după distracție, acel „trebuie” specific vacanțelor. Da, si acum ne torturăm, poate si mai mult. Planuri, programe, itinerarii... control si proiecții de viitor, așteptări... oboseala. A fost acolo si ea, a dilatat timpul sa sorb fiecare râset zglobiu, fiecare peisaj, sa simt vântul cum imi mângâie trupul, ploaia cum ma răcorește. Dar discret, nu avea voluptatea cu care ma obișnuisem. Nu era timpul ... Mereu uit sa am răbdare să curgă, mereu vreau sa înot voinicește, mereu ... vreau control. Ego-ul, ăsta mi-o inhibă. Știu, dar e greu, de depistat din ce se hrănește, mereu schimba imperceptibil meniul. Dar azi e altfel, chiar si cu rumoarea orașului, o simt, cum trece de conturul cărnii, acum era momentul. Ma gândeam la o prietena, pe care culmea nu am văzut-o nici...
Citiți mai multe

Curățenie

 Mi-a rămas undeva în fundal, ca o nălucă, transparentă, aproape imperceptibilă, dar prezentă. Mi se perindă în câmpul vizual, în minte, uneori e chiar fundalul, alteori se suprapune pe el. Îmi vine să mă duc să meditez, 5 min, măcar atât, dar imi găsesc scuze, îmi dau sarcini, de treabă. Acum toc ceapa verde, mâinile se descurcă si fără mine, mecanic, nu au nevoie de atenția mea. Nu prea pot să fug de gândurile mele, nu am motiv întemeiat. Pun de aluat, o să fie necesar, o să fim mai mulți. Nici asta nu necesită atenția mea, si o știu, dar încerc să mă mint, să amân! Am treabă. Da! Am treabă azi, si nici nu mai e timp, nici 5 min, că ajung imediat... iar mie îmi ia ceva timp, să-mi simt carnea după...  Iar sunt struț! Si azi nu-mi merge tactica asta, sapă după mine si în pământ, gândurile mele. Deja îmi e imposibil să mai opresc șirul lor, vin năvală, cu sinceritatea aia aproape crudă, neiertătoare. E timpul, acel moment, când trebuie să-mi admit un adevăr. Realizarea pe ...
Citiți mai multe

Bestia

Imagine
    Bestia mea nu  mușcă  pe nimeni, niciodată, nu o las și nici nu o țin legată, n-am puterea să o domin, este sălbatica și libera, nu cunoaște și nu suportă regulile noastre.   Când îi simt foamea îi întind brațul încet și închid ochii anticipând durerea surdă ce urmează. Colții ei sfășie cu voluptate carnea vulnerabilă, oferită, cu pumnalele perfecte de os pătrunde adânc. Ochii ei tulburi de furie devin limpezi și calmi, aproape umani, când simt gustul sângelui cald.   Am lăsat-o așa, să-și potolească dorința de sânge ani de zile, fără pauză să mă regenerez. Am lăsat-o să mă devoreze, încet, fără să observ că n-a mai rămas nimic din mine. Mi-a lăsat doar ochii încețoșați de lacrimi de durere și frică, mi-a lăsat gura să gust sarea lor și să gem surd, mi-a lăsat inima să bată haotic în cușca ei de oase golite de carne, devorată demult, mi-a lăsat sufletul să leviteze deasupra acestui leș viu, să privească spectacolul grotesc.   Mintea mea și-a...
Citiți mai multe