Ambrozie

 Când sunt eu, toată, liberă,  pur și simplu exist în acel prezent,  fără proiecții de viitor, doar eu, fără percepția dualității mele, deasupra ei, un tot.

Momentele acestea sunt rare, dar atât de prețioase, sunt ambrozie pentru sufletul meu. Sa ai șansă să te manifești în cea mai pură stare a ta e un privilegiu , un dar. O decorporalizare, mai mult de atât, tot ce e material se descompune în jurul meu, rămân trăiri, senzații,  idei... Poate nici cele din urmă,  mai mult ipoteze, nu simt un atașament vicios față de ele, vreau sa crească,  sa se transforme,  le vreau libere, le recunosc ca fiind o mica parte din adevăr,  viziunea mea, le accept ca o piesa din puzzle. Simt cu fiecare fibra din corpul meu și totuși nu am corp, totuși sunt mai întreagă ca niciodată.  Sunt totul și nimic în aceiași secundă, și aia sfidează legile fizicii,  dilatându-se la infinit. Și e o libertate atât de atotcuprinzătoare încât nu există cuvinte sa o descriu. Nu există efort, intenție, exist pur și simplu, fără povara de a fi judecată și de a judeca. Rațiunea se detașează de legile noastre, e deasupra lor, e ceva aprioric,  o intuiție tradusa în limbaj comun, fără pretenții filosofice. 

Extazul realizării ca sunt o picătură dintr-un tot, conștientizarea micimii mele nu umbrește sentimentul de apartenență, nu ma simt nici insignifiantă,  nici superioară, îmi da o liniște mai presus de fericire, cel puțin asa cum e definiția acceptată unanim. E o duioșie,  o fragilitate plină de putere, ca un abur parfumat și fluid, dualitatea,  antiteza, nu există, sunt alte legi care se manifestă, atât de improprii mintii mele, atât de firești sufletului meu. 

În starea aia realizez cât de frivola, imposibilă este dorința de posesiune, ce înseamnă iubire, nu în sens de eros, aia pură,  nealterată de egocentrism, ghidată de acceptare, blândețe,  de conștientizarea complexității naturii umane. În starea aia realizez de ce trebuie sa te iubești,  măcar un pic, ca persona pe care o plimbi prin lume nu e adevărată ta natură, e un mecanism de autoapărare și nu trebuie sa te cunoști/ judeci prin ea, trebuie sa cobori deasupra ei. Pentru ca nu urci nicăieri,  în tine există,  trebuie sa o lași sa se manifeste din când în când,  sa o lași sa guste libertatea, sa o lași să-ți arate ce înseamnă libertatea absolută.